Cursurile Noastre

Asociația transilvană vă oferă cursuri de Pomicultor, Lucrător în creşterea animalelor și Lucrător în cultura plantelor. detalii pe linkul de mai jos:

Cursuri

Despre Noi

 

Scopul asociației este nepatrimonial și se  realizează prin activități de promovare a învățării pe tot parcursul vieții, stimularea ocupării forței de muncă la nivel național, regional și județean, sprijinirea liberei inițiative, participarea la proiecte de consultanță, întocmirea de studii și avize de specialitate, activități în domeniul social, inclusiv promovarea intereselor persoanelor din categorii defavorizate. Domeniile în care își va desfășura asociația activitățile sunt: educație, cercetare, ocupare, servicii sociale, voluntariat, organizare de conferințe și campanii pentru promovarea activităților specifice de ocupare și sociale. 

îNSCRIERE LA CURS

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Subiectul

Mesaj

De ce să ne alegeți

Cursuri autorizate
Cursurile noastre sunt autorizate de Autoritatea Naţională pentru Calificări
Avantaje Majore
Certificatul obţinut constituie un avantaj în plus la accesarea fondurilor europene